Luni seara, in Saptamana Luminata, dupa miezul noptii, inainte de a merge la culcare am iesit in gradina din spatele casei. Afara era intuneric iar cerul era acoperit cu stele. Mi se parea ca vad cerul pentru prima data. Se facea ca o psalmodie c
are venea din departari cobora din el. Buzele au inceput sa-mi murmure in soapta: "Inaltati pe Domnul Dumnezeul nostru si va inchinati la asternutul picioarelor Lui"."Odata, un om sfant mi-a spus ca in acest timp cerurile sunt deschise. Aerul era plin de parfumul florilor si a plantelor pe care le plantasem."Cerul si pamantul sunt pline de slava lui Dumnezeu."
Puteam foarte bine sa raman acolo pana in zori. Devenisem parca fara trup si parca nu mai avem nici o legatura cu pamantul. Totusi, temandu-ma ca absenta mea ar putea deranja pe cei din casa, m-am intors si m-am culcat. Somnul nu ma cuprinsese deplin. Deodata, asa ca prin surprindere, un om ciudat s-a ivit in fata mea. Nu stiu daca dormeam sau eram treaz. Fata lui era palida ca a unui mort. Ochii ii erau parca deschisi si se uitau la mine cu frica. Fata lui era ca o masca sau ca a unei mumii. Pielea de culoare galben inchis stralucea si era intinsa strans peste cap, de se vedeau toate cavitatile. Arata ca pictat. intr-o mana tinea un obiect bizar pe care nu l-am putut recunoaste; cu cealalta mana se tinea de piept ca si cum l-ar fi durut ceva. Acesta aratare m-a umplut de groaza. M-am uitat la el si el s-a uitat la mine fara spuna nimic, ca si cum ar fi asteptat sa-l recunosc imediat. Atunci, el a rupt tacerea si a oftat. Glasul lui parca venea de undeva de departe; se auzea ca dintr-o fantana adanca.
Era in mare suferinta. Incepusem sa-l compatimesc. Mainile si picioarele si ochii, toate, aratau cat de mult suferea. Cuprins de disperare am vrut sa-l ajut. El insa mi-a facut semn cu mana sa ma opresc. Incepuse sa geama in asa fel incat am inghetat. Atunci mi-a spus: ?Nu am venit; am fost trimis. Tremur fara incetare. Sunt ametit. Roaga pe Dumnezeu sa aiba mila de mine. Vreau sa mor dar nu pot. Vai! Tot ce mi-ai spus este adevarat. Iti amintesti cum cu cateva zile inainte de a muri ai venit sa ma vezi si mi-ai vorbit despre religie? Erau acolo alti doi prieteni de-ai mei tot necredinciosi ca si mine. Tu vorbeai si noi te luam in ras. Cand ai plecat ei au spus:"Ce pacat! Este atat de inteligent si crede in lucruri in care numai babele cred!"
Alta data, ca de altfel de multe ori, ti-am spus:"Draga Fotie strange-ti bani daca nu vrei sa mori ca un cersetor. Uita-te la averile mele. Vreau inca si mai multe sa adun. Atunci tu mi-ai spus: «Ai semnat vreun pact cu moartea ca sa traiesti cati ani vrei tu si sa te bucuri de o batranete fericita?»
Atunci eu am raspuns:"Ai sa vezi ce varsta am sa ajung. Acum am 75 de ani; am sa trec de o suta. Copiilor mei nu le trebuie nimic. Fiul meu castiga multi bani, iar fata am maritat-o dupa un etiopian bogat. Eu si nevasta-mea avem bani mai multi decat ne trebuie. Eu nu sunt ca tine care asculta de ce spune preotul:"Sfarsit crestinesc vietii noastre"si restul. Ce ai de castigat de la un sfarsit crestinesc? Mai bine cu buzunarele pline si fara griji? Milostenii? De ce Dumnezeul care este atat de milostiv a creat pe cersetori. De ce trebuie sa-i hranesc eu? Si inca iti mai cer, daca vrei sa ajungi in rai, sa-i hranesti pe acesti perde-vara. Vrei sa-ti vorbesc eu despre rai? Stii prea bine ca sunt fiu de preot si cunosc toate siretlicurile astea. Toate astea sunt bune numai pentru cei care nu au creier, dar tu care ai minte cred ca ai luat-o razna. Daca continui sa traiesti asa vei muri inaintea mea si vei fi responsabil pentru cei care au luat-o razna ca tine. Ca medic iti spun ca voi trai o suta zece ani??
Dupa ce a spus toate acestea s-a intors putin pentru ca ardea de durere. L-am auzit gemand:"Ah! Oh! Oh!"A tacut pentru o clipa. Mai apoi a continuat: ?Asta am spus si cateva zile mai tarziu am fost mort! Am fost mort si astfel am pierdut pariul. Ce confuzie, ce oroare! Pierdut, am coborat in abis. In ce suferinta sunt de atunci, in ce agonie! Tot ceea ce mi-ai spus tu a fost adevarat Tu ai castigat pariul. Cand eram in lumea in care esti tu acum, eram intelectual, eram medic. Am invatat cum sa vorbesc si cum sa ma fac ascultat, sa batjocoresc religia si sa discut despre orice cade sub simturi. Acum vad ca tot ceea ce am numit povesti sau mituri sunt adevaruri. Suferinta pe care o traiesc acum - si asta este reala - este acel vierme neadormit care niciodata nu doarme. Asta este scrasnirea dintilor.? Dupa ce a spus toate astea, a disparut. Inca il mai aud gemand. Somnul ma cuprinsese, cand deodata am simtit o mana rece ca gheata. Am deschis ochii si l-am vazut pe el din nou in fata mea. De data aceasta era mai oribil, iar trupul lui era mai mic. Devenise ca un copil mic. Capul ii tremura si arata ca a unui om batran."Se apropie zorii zilei si cei care m-au trimis vor veni sa ma caute!"
? Cine sunt ei??
El a spus cateva cuvinte pe care nu am putut sa le deslusesc. Atunci el a adaugat: ?Acolo unde sunt eu sunt multi care te batjocoresc pe tine si credinta ta. Acum ei inteleg ca sagetile lor spirituale nu au mers dincolo de cimitir. Ei sunt cei ce ti-au facut bine si cei ce te-au defaimat. Cu cat ii ierti mai mult cu atat te urasc mai mult. Omul este rau. In loc ca bunatatea sa-l bucure, ea il amaraste. Asta pentru ca ea il face sa-si simta propria infrangere. Starea acestor din urma este mai rea decat a mea. Ei nu pot parasi temnita lor intunecoasa pentru a veni sa te gaseasca, asa cum am facut eu. Ei sunt chinuiti groaznic si biciuiti de biciul dragostei lui Dumnezeu, asa cum unul dintre Sfinti a spus [Sf. Isaac Sirul]. Lumea este cu totul altfel decat o vedem noi. Intelectul nostru ne-o arata diferit. Acum intelegem ca intelectul nostru a fost fara judecata, ca discutiile noastre au fost rautati meschine si bucuriile noastre doar minciuni si iluzii.
?Acum vad cat de mult comportamentul oamenilor rai te-a intristat. Cum ai putut indura cu asa rabdare sagetile otravitoare care au iesit de pe buzele noastre, si care erau ipocrizii, batjocore a lui Dumnezeu si inselatoare a oamenilor. Daca acesti oameni rai care sunt inca pe pamant ar vedea unde sunt eu, daca ar fi in locul meu, ar tremura pentru fiecare lucru pe care ei il fac. A-si vrea sa ma arat lor si sa le spun sa-si schimbe cararea lor, dar nu am ingaduinta s-o fac, dupa cum nici bogatul nu a putut s-o faca, cand l-a implorat pe Avraam sa-l trimita pe Lazar cel sarac. Lazar nu a fost trimis, pentru ca cei pacatuiesc sa fie vrednici de pedeapsa si cei care au mers pe cararile lui Dumnezeu sa fie vrednici de mantuire.
"Cine este spurcat, sa se spurce inca si mai mult. Cine este drept, sa faca dreptate mai departe. Cine este sfant sa se sfinteasca inca si mai mult"(Apocalipsa 22:11).
Cu aceste cuvinte el a disparut.
Textul a fost tradus din limba engleza, din cartea ''Flori duhovnicesti'' scrisa de Photios Kontoglou, si publicat la Atena in 1977
Indepartarea de Dumnezeu schimba omul si conditia lui umana. Omul este unic iar unicitatea lui este derivata din unicitatea lui Dumnezeu care il vrea pe om partas la viata Lui Trinitara. Putem deci spune ca el, omul, este o entitate inteleasa numai in comuniune si dialog cu Dumnezeu. Fiecare om are o chemare speciala care se descopera in timpul vietii si care are menirea de a-l ajuta pe om in incercarea lui de a cunoaste pe Dumnezeu. Aceasta chemare nu se pierde niciodata pentru ca este parte ontologica a fiintei noastre, insa se poate ignora sau inlocui temporar cu o iluzie care tine pe om legat de temporar si de imanent. Dorul dupa transcendent si comuniune cu Dumnezeu se atrofiaza si omul nu mai poate lesne deslusi tainele creatiei, cazand astfel in pateism, sau se crede el insusi Dumnezeu, cazand astfel in deism. Astfel omul devine un pericol pentru el insusi. Dovada ca acesta chemare nu se pierde niciodata este constiinta acestei chemari care apare dupa moarte. Moartea este cea care isi are totdeauna ultimul cuvant si semneaza ultimul capitol al vietii noastre. Ea este cea care readuce in constiinta noastra chemarea initiala sau primordiala care a fost sadita in partea cea mai sensibila a fiintei noastre. Odata ce sufletul se desface de cele materiale, el vede diferit si deplin viata sa pamanteasca, insa nu are puterea sa schimbe nimic. Durerea abia acum incepe.
Pentru omul modern gandul la moarte al depreseaza si-l face sa-si piarda echilibrul psihologic. Nu mai vorbim de partea spirituala care ar trebui sa fie activa in el si care este inlocuita cu filosofii neopagane sincretiste. In tarile dezvoltate sau "de lumea intai" moartea a murit de mult. Nimeni nu mai vorbeste de ea si nimeni nu mai crede in ea. Oamenii asa ca printr-o minune au devenit nemuritori. Totusi dincolo de orice ideologie si epistemiologie umana ingusta, ea este parte din viata noastra. Pentru un bun cetatean modern cosmopolit, un text ca acesta al lui Photios Kontoglou pare ridicol si vrednic de trecut cu vederea. Astfel de experiente nu mai sunt crezute, deoarece oamenii nu mai cred in moarte iar acest text vorbeste exact despre acest fapt.
Pr. Iulian ANITEI
Homer, ALASKA
