joi, 5 februarie 2009

Singuratatea...

Ca omul este o fiinta sociabila ne-o dovedeste chiar faptul ca,oricat de mult ne dorim uneori sa ne rupem de lume si sa fim singuri, cu noi insine , dupa un timp mai lung sau mai scurt, resimtim nevoia de comunicare, de relatie.E adevarat ca exista oameni care se simt mai bine cand sunt singur si asta din motive pe care doar ei le stiu.Se retrag intr-o lume a lor si uneori ne este greu sa-i intelegem si poate ca ii si ocolim.Daca am stii cate drame personale se ascund in spatele acestor refugieri poate ca am reusi sa-i ajutam.Dar nu cred ca daca ar exista cineva care sa ofere intelegere si dragoste unui singuratic sa fie refuzat...
Singuratatea ne ajuta pe toti sa ne sedimentam gandurile!Sa ne dam seama de ce este important si ce nu este pentru noi.Ne da posibilitatea sa ne analizam si sa analizam.Introspectia in psihologie, nu era o vorba goala! Curentul introspectionist care si-a castigat atatia adepti deasemeni.Trebuie sa stim sa apreciem clipele de singuratate ce ni le ofera viata!Sigur ca singuratatea este indezirabila si nu este de dorit,dar nu trebuie sa o consideram o bola rusinoasa sau ceva groaznic. Cel mai mare profesor al dragostei este singuratatea:"Dupa parerea mea ,cel mai mare profesor de dragoste este singuratatea.Asa cum cel mai bun profesor de certitudini este indoiala.Va spun asta ca sa intelegeti de ce ,uneori , noi solitarii dam impresia unor cersetori.Cersim o prietenie.Cersim o iubire.Cu cat suntem mai singur,cu atat suntem mai insetati de dragoste."(Octavian Paler) .
"Singuratatea nu e chiar asa de rea.Exista momente in care confruntarea cu propria constiinta duce la rezolvarea problemei initiale.Desigur,ajungem in final sa povestim prin ce am trecut celor apropiati noua,dar pana in punctul
acela de destainuire trebuie sa trecem de scutul pe care ni-l ridicam..."


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu