Cu ce aş putea sǎ încep un mic discurs…şi m-am gândit: “Dumnezeu este dragoste.” (I Ioan 4, 16).
În centrul vieţii creştineşti, în centrul teologie, este dragostea.Aceasta dǎ sens vieţii noastre, o înfrumuseţeazǎ, o face plǎcutǎ şi înţeleasǎ.
“Porunca cea mai înaltǎ dintre toate, datǎ de Mântuitorul Iisus Hristos, este dragostea. “Mântuitorul ştia cǎ cel ce împlineşte aceastǎ poruncǎ se aseamǎnǎ cu Dumnezeu, iar cel ce se aseamǎnǎ cu Dumnezeu şi-a împlinit în chip fericit misiunea sa în lume.De aceea tot ceea ce face creştinul se judecǎ prin prizma dragostei şi primeşte valoarea înaintea lui Dumnezeu numai întrucât este fǎcut din dragoste.”
“De fapt, dupǎ cuvântul Sfintei Scripturi, cel ce nu are dragoste nici nu se poate numi creştin, pentru cǎ “cel ce nu iubeşte nu cunoaşte pe Dumnezeu.”(I Ioan 4, 8).
Creştinul trebuie sǎ fie prin excelenţǎ omul dragostei, pentru cǎ dragostea din inimǎ curatǎ şi din cuget bun şi din credinţǎ nefǎţarnicǎ” direcţioneazǎ, orienteazǎ viaţa lui, dându-i soluţii dupǎ voia lui Dumnezeu pentru comportarea practicǎ de fiecare zi.
Dragostea face pe cel ce o are şi o dezvoltǎ sǎ fie inundat de o sfântǎ bucurie, bucuria de a face şi altora bucurie, bucuria împlinirii unei fapte bune- ea stârneşte o pornire de a îmbrǎţişa pe oricine, cum zic Sfinţii Pǎrinţi, este putere de dǎruire fǎrǎ reserve în slujba altora.De aceea, dragostea înseamnǎ activitate, muncǎ, neodihnǎ, stare de veghe, cǎutare continuǎ de noi şi noi cǎi pentru realizarea binelui.În felul acesta, dragostea scoate la luminǎ şi fructificǎ cei mai ascunşi talanţi ai omului.
Dragostea ne face sǎ ieşim din noi şi sǎ ne apropiem cu gânduri curate şi simţiri frǎţeşti faţǎ de toţi oameni; în faţa dragostei toţi oamneii sunt egali, toţi au dreptul la viaţǎ, indifferent de culoarea, religia sau poporul cǎruia ar aparţine cineva.În faţa ei cade orice zid despǎrţitor dintre oameni.
Dragostea se roagǎ pentru cei de aproape şi pentru cei de departe, pentru cei cunoscuţi şi pentru cei necunoscuţi, pentru prieteni şi pentru neprieteni.Ea rǎspunde cu pâine pietrelor, cu blândeţe insultelor şi batjocurilor, deoarece ea ştie cǎ în felul acesta mai mult poate sǎ îndrepte.
Dragostea îmblânzeşte şi lumineazǎ lǎuntric; ea ajutǎ la cunoaşterea lui Dumnezeu şi a aproapelui.Dragostea îmbogǎţeşte sufleteşte mai mult ca orice.
Dragostea ne apropie nu numai de cei de o seamǎ cu ea, ci ea ne înfrǎţeşte şi ne solidarizeazǎ cu întreaga creaturǎ.
Dragostea este, deci, elemental cel mai adânc şi cel mai autentic al omului.De aceea, cineva este om şi este creştin mai ales în mǎsura în care este pǎtruns de dragoste.Creştinul plin de dragoste evanghelicǎ este un om cu adevǎrat mare, generos, cumpǎtat în toate, un om care are ceva în mǎreţia lui Dumnezeu, luminǎ fiind în lume, dupǎ cuvântului Domnului ce zice: “Voi sunteţi lumina lumii…”
Dragostea este o forţǎ în vremurile noastre.Ea zǎmisleşte bunǎvoinţa în relaţiile dintre persoane şi pacea şi prietenia între popoare.Unde este dragoste este înţelegere, este pace, este împreunǎ lucrare pentru binele tuturor.Glasul Sfântului Apostol Ioan ne îndeamnǎ pe noi : “Fiilor, iubiţi-vǎ unii pe alţii” , îngǎduiţi-vǎ unii pe alţii, parcǎ vrea sǎ spunǎ iertaţi-vǎ unii pe alţii, fiţi mai buni, mai drepţi, mai binevoitori unii faţǎ de alţii.


Sǎ ne aprindem deci de acet foc sfânt, sǎ ardem de dragostea creştinǎ, sǎ ne iubim unii pe alţii, pentru mai binele nostru şi pentru ca pacea şi buna înţelegere sǎ se instaureze şi sǎ domneascǎ pentru totdeauna în lume.
În felul acesta se vor împlini întru totul cuvintele Sfântului Ioan Gurǎ de Aur, care zice: “Dacǎ toţi oamenii ar iubi şi ar fi iubiţi, nimeni n-ar mai nedreptǎţi pe altul, ci şi uciderile, luptele, rǎzboaiele, rǎpirile, lǎcomiile şi toate relele ar fi îndreptate şi rǎul s-ar cunoaşte numai din nume.”

Diacon GH. PAPUC